SaltoAlto

Tu cât lași criticul interior să te controleze?

Rodica Afrăsinei · 2026-11-04

Tu cât lași criticul interior să te controleze?

- Un mini-ghid gratuit pentru a face loc blândeții și rațiunii în viața ta -

Prima dată când oamenii aud în terapie că au un critic interior puternic se simt... criticați.

Și asta se întâmplă pentru că noi ne identificăm cu criticul interior de cele mai multe ori. E ca și cum psihologul umblă la o rană în urma unei căzături ca să scoată pietricelele. O să îi dăm lui peste mână.

Criticul interior este un narator. O voce din interiorul minții și al sinelui care ne explică viața. Spune lucruri despre propria persoană, despre lume, despre ceilalți. Este o voce pe care o purtăm cu noi din copilărie. Unii dintre noi avem un critic interior foarte puternic. El nu narează prezentul, cu trecutul.

Atunci când un psiholog ne spune că avem un critic aspru, criticul este „zgândărit” și vine și spune „Vezi?! Până și omul ăsta și-a dat seama că nu ești în stare de nimic bun și ți-o zice și el!”.

Lucrul cu criticul e foarte greu cât timp ne identificăm cu el. Așadar, este foarte important să înțelegem ce face el, de ce și când apare. Dacă ne-am obișnuit ca el să dea tonul atmosferei din mintea noastră ani întregi sau decenii, o să fie extrem de ciudat să ne gândim că nu așa este firesc să ne vorbim.

Pentru a identifica criticul, amintește-ți că:

  • Tu nu ești criticul, criticul e o parte din tine

  • Te împovărează

  • Îți dă constant instrucțiuni despre cum trebuie să fii sau să faci mai mult

  • Îți spune că nu e destul sau că s-ar putea mai bine și să nu te culci pe-o ureche

  • Succesele tale nu se datorează lui, ci tu le-ai realizat în ciuda existenței lui

  • Este concentrat pe ce nu este bine făcut, ce nu arată destul de bine, de frumos

  • Dacă ai o tendința de neoprit să evaluezi constant ce faci, cum te descurci – e tot criticul

El mereu te pune într-o postură de neputință și nu te îndeamnă la dezvoltare și la bine. Scopul lui este să te pregătească pentru ceea ce ai trăit greu în copilărie, nu pentru ce trăiești acum. 

Standardele pe care le impune sunt cele care ar fi funcționat în copilărie pentru a fi apreciat(ă) sau a fi siguranță.

Îți arată viața prin lentile catastrofice, în fața cărora nu ai de ales (pentru că în copilărie nu aveai de ales). 

Inclusiv standardele pe care le setează par niște catastrofe, tocmai pentru că nu sunt realizabile și realiste.

Este întruchiparea tuturor experiențelor și mesajelor semnificative dure, critice, neiertătoare care au cerut mai mult decât este posibil. De cele mai multe ori, reflectă perioade timpurii din viață (dar nu numai) și sunt mult mai dure decât actualii îngrijitori și mentori pe care i-am avut.

Criticul vine în special atunci când ne simțim deja rău și ne face să ne simțim și mai rău. Ne sâcâie cu reguli, cu grabă și cu presiune și nu ne lasă să ne urmăm ritmul pentru a ne recupera echilibrul. Nu ne întărește, nu ne încurajează și nu ne lasă să ne orientăm în prezent.

Apare tocmai pentru că este singura sau cea mai importantă variantă de discurs intern pe care avem MOMENTAN construită care să ne explice realitatea – și cu cât este mai dificil momentul, cu atât va ține cu dinții mai mult să dea cu pumnul în masă că e așa cum zice el.

E posibil ca, pe măsură ce citești aceste informații, atenția ta să caute deja unele gânduri care se potrivesc acestei descrieri.

Mai jos las câteva șabloane pentru a putea pune în cuvinte o parte din aceste gânduri. Înceară să le formulezi la persoana a doua (tu faci/ești...).

Criticul meu îmi spune:

...................................................................................................................

...................................................................................................................

...................................................................................................................

De aceea, mai jos, te invit să continui scrisoarea pe care să i-o scrii părintelui critic. Amintește-ți că nu vorbești cu părinții tăi reali, ci cu entități puternice dinăuntrul tău, care acum îți provoacă durere și presiune. Dă-ți voie să pui cât de multă putere poți în această scrisoare. Chiar dacă nu o simți 100% reală acum la început, e în regulă. O să conteze fiecare efort pe care îl faci pentru binele tău.

Am auzit cum vorbești cu * mic(ă). Nu ajuți deloc. Nu am de gând să te mai las să faci asta. Nu merită asemenea vorbe și gesturi. Nu îți mai permit să mai ai influența asta! Pleacă! O să te ignor de acum.

*criticul se adresează părții noastre de copil, fiind cea mai vulnerabilă și influențabilă

Ceea ce știu astăzi despre mine este că pot decide ce trebuie să fac în funcție de resursele pe care le am și ce este real important pentru mine (valori, obiective, relațiile semnificative). Eu îmi setez standarde realiste. Am dreptul și am voie să mă odihnesc, să mă relaxez și mă răzgândesc.

Despre autor

Rodica Afrăsinei — Psihoterapeut

Vezi profilul

Alte articole